Bine ați venit la o altă lecție din seria de redeșteptare Înapoi la Altar | 100 de zile de rugăciune!
În ultimele câteva sesiuni am aprofundat ce înseamnă să-L descoperim pe Isus în Cuvântul Său, cum să ascundem Cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre și cum să punem Cuvântul înaintea lumii. Am învățat pași practici pentru memorarea Scripturii și limitarea distragerilor, în primul rând a distragerilor digitale.
Ai pus în practică lucrurile pe care le-ai învățat? Împărtășește cu un prieten un verset pe care l-ai memorat sau împărtășește-i modul în care încerci să îți schimbi obiceiurile de utilizare a resurselor digitale. De fiecare dată când dăm expresie noilor obiective spirituale, aceasta ne ajută să devenim mai puternici.
Acum este timpul să prezentăm Principiul nr. 4 de la Înapoi la Altar – Cere și primește un nou botez cu Duhul Sfânt.
Când vorbim despre primirea unui nou botez al Duhului Sfânt nu este vorba doar despre ceea ce primim. În schimb, este vorba despre Duhul Sfânt care primește din ce în ce mai mult din noi. Pe măsură ce are mai mult din noi, este mai liber să lucreze cu putere în viețile noastre, pentru că noi nu Îi stăm în cale. Poate că acesta este motivul pentru care Pavel le-a poruncit credincioșilor să fie mereu plini de Duhul Sfânt.
Am fost noi, ca popor, uneori atât de consumați de toate ideile, planurile și programele noastre, încât am uitat de nevoia noastră de a fi botezați și umpluți zilnic cu Duhul Sfânt?
Autorul Dennis Smith a scris odată: „Nu am nimic împotriva planurilor, programelor și metodelor. Dar mi-e teamă că adesea depindem de aceste lucruri pentru a duce mai departe lucrarea lui Dumnezeu. Planurile, programele și metodele nu vor finaliza lucrarea lui Dumnezeu. Mari vorbitori, concerte creștine minunate, emisiuni prin satelit nu vor încheia lucrarea lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu va încheia lucrarea – Duhul lui Dumnezeu care vorbește și slujește prin bărbați și femei plini de Duhul” (40 Zile – Rugăciuni și devoționale care să ne pregătească pentru A Doua Venire, p. 88).
Conectarea inimii: Fă o pauză pentru un moment și gândește-te la lucrurile din viața ta care sunt mai bune atunci când sunt complet pline. Ia-ți cinci minute și scrie cât mai multe lucruri la care te poți gândi care se potrivesc acestei descrieri. Dacă ai un prieten în apropiere, luați un stilou și o foaie de hârtie și faceți acest exercițiu împreună.
Citește/Meditează la Matei 3:11, 16 și Luca 4:1: Apoi răspunde la următoarele întrebări.
- Ce este botezul cu apă și botezul cu foc?
- Ce exemplu practic a dat Isus pentru ca noi să îl urmăm?
- Ca și credincioși de astăzi, ați spune că suntem umpluți de Duhul Sfânt? De ce da sau de ce nu, și care sunt dovezile care susțin răspunsul dumneavoastră? (Scrie-ți gândurile în jurnal sau discută cu un prieten).
Ellen White scrie cu sobrietate: „Dacă ar voi, ar fi cu toții umpluți cu Duhul Sfânt. Oriunde nevoia după Duhul Sfânt este o chestiune de mai mică importanță și preocupare, acolo se vede secetă spirituală, întuneric spiritual, declin și moarte spirituală. Ori de câte ori probleme minore ocupă atenția, puterea divină, care este necesară pentru creșterea și prosperitatea bisericii și care ar aduce cu ea toate celelalte binecuvântări, lipsește, deși ea este oferită în toată infinita ei plinătate. Deoarece acesta este mijlocul prin care noi trebuie să primim putere, de ce nu flămânzim și nu însetăm după darul Duhului? De ce nu vorbim despre el, de ce nu ne rugăm pentru el și nu predicăm despre el? Domnul este mult mai binevoitor să dea Duhul Sfânt celor care Îl slujesc decât sunt părinții să dea daruri bune copiilor lor. Pentru botezul zilnic cu Duhul Sfânt, fiecare lucrător ar trebui să înalțe rugăciunile lui către Dumnezeu.” (Faptele Apostolilor, p. 50, italice adăugate pentru subliniere).
Traducere: Adina Păltineanu




