Motive de rugăciune 23 august

Rămâneți dar tari și nu vă plecați iar sub jugul robiei. Galateni 5:1

Robia este consecința inevitabilă a războiului. Când Satana duce pe oameni în robie, aceștia sunt supuși unui proces de distrugere sistematică. Libertatea primită de la Dumnezeu prin iertarea păcatelor, prin jertfa Fiului Său, trebuie păstrată și apărată prin luptă și stăruință aproape de Dumnezeu. Numai prezența continuă a Duhului Sfânt in inimă ne poate face de neînvinși. În condițiile păcatului nu există libertate absolută, ci doar libertatea de a ne alege stăpânul. „Și prin chiar faptul că ați fost izbăviți de sub păcat, v-ați făcut robi ai neprihănirii” (Romani 6:18).

Ne vom ruga azi pentru:

  1. cei care sunt in prima linie. Cadrele medicale din spitale se luptă in fiecare zi să salveze vieți, în special pentru cei care sunt în zone de conflict, în zone unde pandemia Covid este mult superioară și sunt oameni intubați. Ne rugăm ca Domnul să se folosească de mâinile lor, pentru protecția lor, pentru cei tineri care sunt in practică, să se poată forma in a sluji celor în suferință.
  2. cei bolnavi. Azi amintesc pe Lucian care este in Italia unde urmează un tratament de cancer, pentru Alma în spital pentru cancer, Dana-viitoare mămică care are probleme cu sarcina, Dana din Italia unde va fi operată de cancer, Dana S cu migrene, Livia cu probleme de colon, Grigore Tudoran urmează chimioterapia, Stelian încă în refacere după operația de cancer, Carmen, Denisa, Cristian, Alina, pentru cei intubați la ATI, puteți adăuga și alții pe care ii cunoașteți.
  3. Să continuăm să ne rugam pentru Dihel Mitruț care face azi o investigație importantă.
  4. Am primit o cerere de rugăciune din partea unei mame, pentru fiul ei care așteptă stabilirea unui diagnostic în urma RMN-ului făcut. Dorința este ca Dumnezeu să lucreze și să aducă pace în suflet fiului îngrijorat și dacă este voia Sa -El, Marele Medic să aducă vindecare deplină.
  5. tinerii și copiii noștri, cei care se luptă cu diferite adicții și sunt robi ai unor patimi, pentru cei care nu mai vin la biserică, s-au depărtat de Hristos, pentru cei care sunt proaspăt botezați care au nevoie de a dezvolta o relație puternică cu Isus, pentru cei care vor începe în curând școlile, pentru o pregătire emoțională și spirituală în condițiile în care suntem încă în pandemie. Să ne rugăm pentru protecția lor și prin puterea Duhului Sfânt să trăiască o viață de biruință.
  6. Situația din Afganistan care este gravă. O mare parte din populație, printre ei și creștini încearcă să scape. Domnul a trezit curajul femeilor din multe orașe din țară care au ieșit să manifeste împotriva talibanilor. Să cerem in continuare protecția lor, pace în regiune, ca inimile talibanilor să fie atinse de harul Lui, pentru credința creștinilor să nu cedeze în fața persecuției. De asemenea ne rugăm și pentru situația din Haiti, după dezastrul cutremurului.

Conștienți de riscurile libertății noastre în Hristos, ne supunem viețile controlului și călăuzirii Tale, ca Stăpân și Tată! Amin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *